de ce iubim alcoolul

irina makidoanka: anca stii ce mi-am dat seama
ank .: ia zi
irina makidoanka: k eu cand exagerez groaznic cu bautura nu ma mai impac cu patul
ank .: ?
irina makidoanka: frate...de-a lungul vietii mele...am vrut sa dorm in urmatoarele locuri: in zapada, la adriana pe hol intinsa pe jos, la tine in balcon...in dulap !! si chiar si pe birou

poveste de iarna

Culoarul parea interminabil… parca ar fi murit si acum se indrepta spre lumina calauzitoare spre lumea de apoi… « ce prostie!!! » s-a gandit cu voce tare… «numai eu ma pot gandi la asta »… cand in sfarsit ajunse in fata usii cu cheile in mana, broasca parea urechea unui ac iar cheia un fir subtire de ata… « viata mea atarna de un fir de ata » isi continua amuzata gandul de mai devreme…

In sfarsit acasa. Isi arunca haina si se privi in oglinda, zambind inca sub influenta tuturor substantelor care-i curgeau prin vene (vin, vodka, sampanie ? hmmm… cine mai stie… stie insa sigur ca a reusit sa ingurgiteze tot ce avea la ea plus cate ceva de la prieteni… da da, prietenii stiu de ce ). Pentru prima oara dupa mult timp se simtea frumoasa, asa ravasita, totusi fericita ca mai trecuse un an si ca reusise si de aceasta data sa straluceasca…buzele inca rosii, ochii inca negrii de rimel si creion… roar ! inca putin si ar fi inceput sa se mangaie, daca nu ar fi sunat la usa… panicata, stranse repede tot ce mai avea pe masa (desi isi dorea atat de mult sa fumeze ce-i mai ramasese)… « cine dracu o fi la ora 8 dimineata pe 1 ianuarie ? » deschise usa… si da, era el… cum care el ? el care ar fi trebuit sa fie, dar care pana acum niciodata nu a fost… de data asta, cand nimeni nu se mai astepta la o asemenea rasturnare de situatie, a aparut. Se gandise sa il sune, se framantase toata noaptea sa-l cheme, sa-l vada macar, nici nu avea mai mari pretentii ; dar se abtinuse cu stoicism si acum… acum ce sa faca ? era chiar in fata ei. Buna crestere isi spuse inca o data cuvantul si il invita in casa. Salvarea ei J caci altfel ar fi ramas cu gura cascata inerta in fata usii, nefiind in stare sa articulze vreun cuvant… simti fiori pe sira spinarii… mainile ii transpirasera instant in clipa cand deschise usa… a pasit in casa… pulsul ei a crescut… se uita cu ochii mari si pur si simplu nu stia cum sa reactioneze…

Si atunci a inceput totul. Fara ezitare el a cuprins-o in bratele lui. Ii simtea respiratia mirosind a vodka, dar nu-i pasa, se obisnuise cu ea in felul asta. De fapt, il innebunea toata aroma ei de dupa o noapte « grea » : pielea amaruie de la crema si parfum, respiratia de vodka, red bull, tigari, si guma. Era un fel de « hot couture » reinventat. Mainile lui reci, fata lui rece, totul era rece si mirosind a aer proaspat si ea era mica…si se topea…incet…incet…a alunecat spre gura lui…era ca in povestea cu printesa de foc si printul gheturilor (desi in adevarata poveste, rolurile erau tocmai invers… se obisnuise oricum ca totul sa fie pe dos). A cedat. Oare ? de fapt cine a cedat ? nimeni. Nimeni nu a cedat. Clar ! a fost ceva consimtit de ambele parti. Ca si restul celor ce s-au intamplat….

diminetile

am stat si m-am gandit... si mi-am dat seama ca de fapt eu cam urasc/iubesc tot ce urasc sau tot ce iubesc... stiu ca suna absurd, dar chiar asa e. Spre exemplu sa intampla sa iubesc diminetile, pentru ca apoi sa le urasc. Si nu e vorba de distinctia la care s-ar gandi orice om normal, ca iubesti diminetile de weekend si pe celelalte nu... Nicidecum. Eu iubesc diminetile cand, mahmura, ma trezesc si plec spre casa si afara e soare... si oricat te-ai fi spalat pe dinti simti in continuare ca ai ciment in gura. Sunt sigura ca fiecare dintre noi a experimentat macar o data aceasta senzatie :) Si mergand pe strada soarele te chinuie placut... iti curge o lacrima din cauza luminii prea puternice sau a frigului... Te amuzi de soferii care turbeaza de nervi in masini mai mari sau mai mici...dupa posibilitati, toti blocati in trafic (parca ar dansa conga)... si tu treci nepasator pe langa ei (admirandu-i pe cei care-i depasesc pe biciclete). Nepasator, pentru ca tu nu te grabesti nicaieri si pentru ca in loc sa inspiri aerul greu si aromat artificial din masina, inspiri aerul rece al diminetii (daca treci si printr-u parc esti cu adevarat binecuvantat). Finalul diminetii si al calatoriei aferente se poate prelungi oricat doresti... E magic, va spun...

Si ca sa revin la nota care m-a consacrat (hahaha!),sa va povestesc de diminetile pe care le urasc (mult mai multe evident). Sunt acele dimineti cand urasti tot... de la alarma telefonului la felul in care arati... la cheile pe care le bagi in usa ca sa incui.Il urasti pe portar, pe femeia care vinde cartele la metrou, pe cel/cea care se aseaza langa tine si te inghesuie, vocea care anunta ce statie urmeaza, drumul de la metrou inspre orice si cam tot ce iti iese in cale. Dar cel mai mult si cel mai mult urasti felul in care te simti. Din nou suna alambicat... pentru ca simti o ura de nedescris pentru fel in care te simti... cu alte cuvinte iti urasti ura (daca pot spune asa). Se intampla mai ales cand te simti mizerabil si ti-ai dori sa nu trebuiasca sa te mai trezesti vreodata (chiar daca asta ar insemna sa mori)... ai vrea sa dormi pana cand te vei trezi cu dispozitia descrisa mai sus, in prima parte... diminetile astea din pacate nu se termina cu zilele si cu cat iti doresti mai cu ardoare sa le curmi, cu atat ele staruiesc sa ramana...

Buna dimineata tuturor!

urbanura

Com. la postul anterior: ok Cercelus, am stabilit, indiferent cum te hotarasti pana la urma, că tu o sa fii personajul pozitiv, eu bag ceva de ură curată..

Categorii de urât

Malagambiştii
Negricioşi, prăjiţi, foarte urâţi. Perciunii lungi, barba, mustaţa, bretonul rebel şi lung nu ascund destul. Dandy look alike, privirea de agarici.

Superurbanele
Foarte slabe, breton lung, haine optzeciste vintage, genul care se chinuie dar nu reuseste pana la capat. Au ochi care te ciumurluiesc. [a se ciumurlui - vb refl: 1. a-și strica stomacul, a i se apleca, a-i fi greață. 2. a fi secat (de muncă), a slăbi, a se anemia]

Lipiile sau fetele calcan
Fade, plate, nici frumoase, nici urate, nici blonde, nici brunete, nici şatene, ochii nici mari, nici mici, fără pleoape, nici enervante, nici simpatice şi în general nu poţi spune nimic despre ele

Dubberi (ex rastamanii / ex reggae manii)
Retarzi, limbajul articulat se rezuma la cele 15 mii de feluri în care îi poţi spune ierbii, în funcţie de stare. Ca eschimoşii pentru zăpadă

Artiştii foto
Un bloc părăsit, o rafinărie, titlul în engleză despre o stare. Să dai suflet lucrurilor. Ideea animistă despre frumos a triburilor.

Hand-made artiştii
Iau oglinzi mici pătrate cu ramă groasă de lemn natur de la Ikea pe care pictează motive naive și le vând de patru ori mai scump pe net
Sugestie: puteti picta şi scăunelul în două trepte şi ramele foto şi cufărul Maria şi tava de mic dejun la pat.

Lucrurile pe care toţi le au în comun le aflăm în revista Vodafone, „On”, adevărată „călăuză specializată în locuri secrete, mormane de cabluri şi clădiri abandonate pentru exploratori, cei mai urbani dintre urbani”:
So cool
- să „fumezi”
- să bei apă plată
- ceainăriile
- să mergi cu bicicleta
- cărţile sau aparatul foto în poşetă/sac/tăbeică ecologică
- urban toyz pentru copilul mare din tine
- blogul (pe wordpress, cică pe blogspot începe să fie so off)
- profilul pe facebook
- free lancing
- funk, drum and bass, dub, ambient, chill-out, indie şi alte pălării pentru mării

So uncool
- să fumezi
- să bei
- barurile
- să mergi cu maşina
- revistele
- profilul pe hi5, yahoo 360
- corporaţiile
- mainstreamul şi trupele/câtăreţii al căror nume poate fi reţinut, melodiile al căror refren poate fi fredonat

Pentru cetățenii urbani stilul nu se defineşte prin „limbajul” muzical, ritm sau instrumente, e o problema de terminologie
- electro nu e funk, nu e disco, nu e synthpop sau new wave
- dub nu e reggae
- drum and bass şi breaks nu sunt muzică electronică de dans
Precizare terminologică pentru ei: nu tot ce se ascultă în subsoluri e underground

Pe cine nu urăsc deloc:
EMO KIDS – pentru că vor să îi salveze familia, profesorii, Organizaţia Salvaţi Copiii şi Departamentul de Intergrare Socială al Guvernului

Ce mai urasc şi am uitat să scriu:
- fetele dezinvolte, genul degajat şi entuziast, tot ce vor ele în viaţă e să cunoască oameni, să facă lucruri, să se ducă în locuri, să asculte chestii, pentru care e tare şi foarte tare.... o să vă spun eu ce: faptul că o să va pun în vârful celui mai înalt copac şi o să vă dau drumul, că şi asta e o chestie tare pe care o să o pot eu împărtăşi cu oameni, în locuri

- băieţii hiperactivi care joacă tontoroiul când vorbesc silabe şi dau din cap chiar şi când propoziţia simplă pe care au rostit-o conţine o negaţie. Sunt aşa asertivi, suportivi, pozitivi şi constructivi (tare, da, da, foarte tare, ha, ha, tare, da, da) încât o să îi pun cu fetele degajate în copac şi o să le dau drumul împreună

sentimentul de vinovatie

de ce exista? de ce te impiedica sa faci lucruri care te-ar face sa te simti mai bine? pentru a avea inca un lucru de urat!!!

cum apare? apare din te miri ce... dintr-o vorba primita, dintr-una spusa, dintr-un gest, dintr-un zambet...din orice....

cum dispare? ei bine, NU dispare decat in momentul cand devii egoist si incepe sa nu iti mai pese. dar cum sa devii egoist? asta ar fi in disonanta cu cine esti TU... adica un om bun, altruist, caruia ii pasa de cei din jur, care se gandeste intai la ceilalti si apoi la el. si ce faci cand, gandindu-te la ceilalti, uiti de tine si existenta ta devine una mizerabila...? te transformi in ceva ce nu esti? adica intr-un egoist fara scrupule care calca peste orice pentru a avea el insusi o viata fericita? nuuu... asa ceva nu se poate... e impotriva a ceea ce ai invatat acasa in faimosii "7 ani". educatia pe care ai primit-o nu iti va permite niciodata asa ceva. si atunci te intrebi din nou : cum dracu ies din situatia asta cu fata curata?

un lucru e cert, nu poti transforma "fetita cu chibrituri" in "cenusareasa". nu poti avea un happy-end pentru orice poveste... si atunci... ramai asa cum esti, un om bun, numai ca doar tu stii asta; in ochii celorlalti ai devenit deja un nemernic pentru ca esti vinovat de nepasare.

si pana la urma cine castiga? castig eu trecand peste acest sentiment? sau castiga ei pentru ca eu ma simt in continuare vinovat si tac si am o viata mizerabila?

raspunsul e in mainile fiecaruia