the better the sex, the longer the relationship

cel mai complicat este sa gasesti un el pe care sa il vezi mereu cu aceeasi ochi: mereu la fel de amuzant, mereu la fel de inteligent... din pacate toate atributele astea se risipesc in neant o data cu trecerea entuziasmului si isteriei create de elementul de noutate pe care-l aduce orice om, indiferent de cat e de inteligent sau amuzant. poate din cauza asta ajungem sa ne imperechem pe criterii fizice. SEX MATTERS!

avantajele pensiei

ai timp sa te gandesti, sa scrii, sa citesti ce ai scris, sa te mai gandesti un pic... cand esti tanar daca te gandesti prea mult e nasol... ca nu ai cine stie ce trecut si nu poti deveni prea intelept analizandu-l... in schimb te poti deprima evident :))

azi am vorbit cu vecina mea care cred ca s-a bucurat sa ma cunoasca si care mi-a spus cu lacrimi in ochi (pe bune...): "la juventud es la flor de la vida"... iar eu ce sa raspund "o fi... pacat ca iti dai seama de asta doar cand imbatranesti"...

eu cred ca treaba cu tineretea este overrated... mereu alergi spre un fel de fata morgana... si cand parca ai prins-o de picior iti dai seama ca nu pe ea o doreai, ci pe Praslea cel Voinic... si il intalnesti pana la urma si pe el... dar vezi ca ii lipsesc merele de aur... si apoi dai de zmeu si tot asa, din metafora in metafora... iesi la pensie langa un om (asta daca ai noroc) sau langa un individ (asta daca ai reusit sa transformi fiara intr-o entitate decenta de care nu iti pasa chiar asa de tare, dar macar nu te mai deranjeaza)...

lasand la urma ce e mai bun... iesi la pensie de una singura... varianta asta chiar trebuie sa fie speciala... ai toate sansele sa fii total nefericita... dar cu un pic de inteligenta, te poti bucura de tot ce ti-a lipsit in tinerete... mai putin de pielea intinsa si de rujul exagerat de rosu cu care atrageai privirile... iti ramane totusi eleganta si privirea iscoditoare... ca sa nu mai vorbim de limbaj (ca sa nu zic "limba ascutita")...

nu mi-ar placea sa imbatranesc prea tare... totusi mi-as dori sa fiu o doamna :) asa cum numai o sextagenara poate fi...

a venit pensia!

poate ar trebui sa mai scriu si eu din cand in cand... ca deh... trece vremea si ramanem cu nimic... verba volant... dar ce ramane? niste cuvinte care sa aminteasca pana la adanci batraneti (sau pana la interzicerea internetului haha!)de cat de prost/gresit/nefiresc gandesti/gandeai intr-un anumit moment... sau dimpotriva... de pilda azi vreau sa vorbesc despre un nou (sau poate vechi dar ne-trecut in carnetel) tip de depresie: depresia non-activitate. dupa 5 ani de HIPERactivitate, cum ar trebui sa reactionezi in momentul in care timp de o luna AI LIBER!!!! asa ceva ar trebui interzis prin lege! o lege a bunului simt, evident :) ar trebui inaugurat un centru al oamenilor hiperactivi aflati "intre activitati"... viata fara stress nu e viata! cum sa te mai bucuri de berea desfacuta cand ajungi acasa (in sfarsit!!!); cum sa te mai mangaie razele soarelui tomnatic de dimineata, daca nu ai unde naiba sa te duci dimineata!!! cat sight-seeing sa faci? cate cumparaturi?!?! cat sa zaci cu o carte in mana? i need action!

concluzia... maine ma duc la biblioteca... fie ce-o fi!

23 nov 2008 - 23 sept 2009

azi mi-am dat seama ca oamenii simt o nevoie acuta sa se enerveze... indiferent de context... cred ca sta in natura acestui animal social sa gaseasca cele mai mici prostii ca sa se enerveze. in plus, cred ca importanta lucrurilor marunte pentru care ne enervam e proportionala cu nivelul de educatie, cu nivelul profesional, poate chiar cu statusul social. cu alte cuvinte, nu cred ca un doctor s-ar enerva in aceeasi masura ca o secretara care munceste la stat si care se supara ca a stat altcineva la biroul ei dupa ce ea a plecat (la pranz!) si i-a aruncat paharul de plastic din care ea vroia sa bea, ca deh... e criza dom'le si tre' sa facem economie si la paharele de plastic de la fantana! acest gest ar putea fi pus fara probleme pe seama unor ratiuni ECO... dar nici vorba!

apropo de asta... nu gasesc pubele de reciclat sticle de sticla... nu inteleg care e faza... e adevarat, nu se prea mai folosesc sticle de sticla... but still...

in alta ordine de idei... iubesc diminetile... cred ca am mai spus-o si alta data :))

a te trezi dimineata aduce un plus de fericire. ora 7 e ora magica, ai 3 ore pana incepi munca, deci ai timp sa faci de toate. recomand ipocrit (dat fiind ca nu ma trezesc aproape niciodata la aceasta ora), dar cu mare incredere!

de ce iubim alcoolul

irina makidoanka: anca stii ce mi-am dat seama
ank .: ia zi
irina makidoanka: k eu cand exagerez groaznic cu bautura nu ma mai impac cu patul
ank .: ?
irina makidoanka: frate...de-a lungul vietii mele...am vrut sa dorm in urmatoarele locuri: in zapada, la adriana pe hol intinsa pe jos, la tine in balcon...in dulap !! si chiar si pe birou

poveste de iarna

Culoarul parea interminabil… parca ar fi murit si acum se indrepta spre lumina calauzitoare spre lumea de apoi… « ce prostie!!! » s-a gandit cu voce tare… «numai eu ma pot gandi la asta »… cand in sfarsit ajunse in fata usii cu cheile in mana, broasca parea urechea unui ac iar cheia un fir subtire de ata… « viata mea atarna de un fir de ata » isi continua amuzata gandul de mai devreme…

In sfarsit acasa. Isi arunca haina si se privi in oglinda, zambind inca sub influenta tuturor substantelor care-i curgeau prin vene (vin, vodka, sampanie ? hmmm… cine mai stie… stie insa sigur ca a reusit sa ingurgiteze tot ce avea la ea plus cate ceva de la prieteni… da da, prietenii stiu de ce ). Pentru prima oara dupa mult timp se simtea frumoasa, asa ravasita, totusi fericita ca mai trecuse un an si ca reusise si de aceasta data sa straluceasca…buzele inca rosii, ochii inca negrii de rimel si creion… roar ! inca putin si ar fi inceput sa se mangaie, daca nu ar fi sunat la usa… panicata, stranse repede tot ce mai avea pe masa (desi isi dorea atat de mult sa fumeze ce-i mai ramasese)… « cine dracu o fi la ora 8 dimineata pe 1 ianuarie ? » deschise usa… si da, era el… cum care el ? el care ar fi trebuit sa fie, dar care pana acum niciodata nu a fost… de data asta, cand nimeni nu se mai astepta la o asemenea rasturnare de situatie, a aparut. Se gandise sa il sune, se framantase toata noaptea sa-l cheme, sa-l vada macar, nici nu avea mai mari pretentii ; dar se abtinuse cu stoicism si acum… acum ce sa faca ? era chiar in fata ei. Buna crestere isi spuse inca o data cuvantul si il invita in casa. Salvarea ei J caci altfel ar fi ramas cu gura cascata inerta in fata usii, nefiind in stare sa articulze vreun cuvant… simti fiori pe sira spinarii… mainile ii transpirasera instant in clipa cand deschise usa… a pasit in casa… pulsul ei a crescut… se uita cu ochii mari si pur si simplu nu stia cum sa reactioneze…

Si atunci a inceput totul. Fara ezitare el a cuprins-o in bratele lui. Ii simtea respiratia mirosind a vodka, dar nu-i pasa, se obisnuise cu ea in felul asta. De fapt, il innebunea toata aroma ei de dupa o noapte « grea » : pielea amaruie de la crema si parfum, respiratia de vodka, red bull, tigari, si guma. Era un fel de « hot couture » reinventat. Mainile lui reci, fata lui rece, totul era rece si mirosind a aer proaspat si ea era mica…si se topea…incet…incet…a alunecat spre gura lui…era ca in povestea cu printesa de foc si printul gheturilor (desi in adevarata poveste, rolurile erau tocmai invers… se obisnuise oricum ca totul sa fie pe dos). A cedat. Oare ? de fapt cine a cedat ? nimeni. Nimeni nu a cedat. Clar ! a fost ceva consimtit de ambele parti. Ca si restul celor ce s-au intamplat….

diminetile

am stat si m-am gandit... si mi-am dat seama ca de fapt eu cam urasc/iubesc tot ce urasc sau tot ce iubesc... stiu ca suna absurd, dar chiar asa e. Spre exemplu sa intampla sa iubesc diminetile, pentru ca apoi sa le urasc. Si nu e vorba de distinctia la care s-ar gandi orice om normal, ca iubesti diminetile de weekend si pe celelalte nu... Nicidecum. Eu iubesc diminetile cand, mahmura, ma trezesc si plec spre casa si afara e soare... si oricat te-ai fi spalat pe dinti simti in continuare ca ai ciment in gura. Sunt sigura ca fiecare dintre noi a experimentat macar o data aceasta senzatie :) Si mergand pe strada soarele te chinuie placut... iti curge o lacrima din cauza luminii prea puternice sau a frigului... Te amuzi de soferii care turbeaza de nervi in masini mai mari sau mai mici...dupa posibilitati, toti blocati in trafic (parca ar dansa conga)... si tu treci nepasator pe langa ei (admirandu-i pe cei care-i depasesc pe biciclete). Nepasator, pentru ca tu nu te grabesti nicaieri si pentru ca in loc sa inspiri aerul greu si aromat artificial din masina, inspiri aerul rece al diminetii (daca treci si printr-u parc esti cu adevarat binecuvantat). Finalul diminetii si al calatoriei aferente se poate prelungi oricat doresti... E magic, va spun...

Si ca sa revin la nota care m-a consacrat (hahaha!),sa va povestesc de diminetile pe care le urasc (mult mai multe evident). Sunt acele dimineti cand urasti tot... de la alarma telefonului la felul in care arati... la cheile pe care le bagi in usa ca sa incui.Il urasti pe portar, pe femeia care vinde cartele la metrou, pe cel/cea care se aseaza langa tine si te inghesuie, vocea care anunta ce statie urmeaza, drumul de la metrou inspre orice si cam tot ce iti iese in cale. Dar cel mai mult si cel mai mult urasti felul in care te simti. Din nou suna alambicat... pentru ca simti o ura de nedescris pentru fel in care te simti... cu alte cuvinte iti urasti ura (daca pot spune asa). Se intampla mai ales cand te simti mizerabil si ti-ai dori sa nu trebuiasca sa te mai trezesti vreodata (chiar daca asta ar insemna sa mori)... ai vrea sa dormi pana cand te vei trezi cu dispozitia descrisa mai sus, in prima parte... diminetile astea din pacate nu se termina cu zilele si cu cat iti doresti mai cu ardoare sa le curmi, cu atat ele staruiesc sa ramana...

Buna dimineata tuturor!